Calendar creștin-ortodox, 28 aprilie 2021. Tâlcuirea Evangheliei din Miercurea Mare (Denie)

Tâlcuirea Evangheliei din Miercurea Mare

„Atunci a mers Iisus împreună cu ei la locul ce se numește Ghetsimani și a zis ucenicilor: Ședeți aici până ce voi merge să Mă rog acolo. Și luând pe Petru și pe cei doi fii ai lui Zevedeu, a început a Se întrista și a Se mâhni și le-a zis lor: Întristat este sufletul Meu până la moarte. Rămâneți aici și privegheati împreună cu Mine.”

– Pentru că acești ucenici erau nedespărțiți de Hristos, Hristos i-a luat cu El și le-a spus: „Rămâneți aici până ce voi merge să Mă rog”. Că Hristos avea obiceiul să Se roage singur, fără ei. A făcut această că să ne învețe să ne rugăm în liniște și înconjurați de multă tăcere.

Și i-a luat pe cei trei și le-a spus: „Întristat este sufletul Meu până la moarte”.- Dar pentru ce nu i-a luat pe toți?- N-a luat pe toți ucenicii, că ucenicii să nu-și piardă curajul, ci pe aceștia, care fuseseră privitorii slavei Lui. Dar și pe aceștia i-a lăsat departe de El.

„Și mergând puțîn, S-a rugat zicând: Părinte, dacă este cu putință, să treacă de la Mine paharul acesta; dar nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu. Și a venit la ei și i-a găsit dormind; și a zis lui Petru: Așa, n-ați putut veghea un ceas cu Mine? Privegheati și va rugați, că să nu cadeți în ispita, că duhul este osarduitor, iar trupul neputincios.”

Nu fără pricina S-a adresat numai lui Petru, deși dormeau și ceilalți doi, ci a vrut să-l mustre și cu acest prilej pentru pricina de care am vorbit mai înainte. Apoi, pentru că și ceilalți spuseseră același lucru – că spune evanghelistul: „Când Petru a zis: Chiar de-ar fi să mor împreună cu Ține, eu nu mă voi lepăda de Ține, au spus la fel și toți ucenicii”, deci pentru că spuseseră și ceilalți ucenici același lucru, Hristos le-a grăit tuturor, pentru a vădi slăbiciunea lor. Că ei, care spuseseră că voiesc să moară împreună cu El, n-au putut atunci să privegheze, nici să se întristeze cu El când era întristat, ci i-a biruit somnul.

Hristos S-a rugat cu stăruință, că să nu pară că rugăciunea Lui e o fatarie. Sudoarea Îi curgea din aceeași pricina, dar și pentru că să nu spună ereticii că agonia sufletului Sau era prefăcătorie. Din pricina această sudoarea Lui, că picăturile de sânge; din pricina această s-a arătat un înger întărindu-L; din pricina această, atâtea nenumărate dovezi de frică, că să nu spună nimeni că sunt plăsmuite cuvintele Evangheliei. Din pricina această și rugăciunea Lui stăruitoare. Prin cuvintele: „Dacă e cu putință să treacă” a arătat firea Lui omenească, iar prin cuvintele: „Dar nu cum voiesc Eu, ci cum voieșți Tu” a arătat virtutea și înțelepciunea Lui, învățându-ne să urmăm lui Dumnezeu, chiar când firea noastră ne trage în altă parte.

Dar pentru că nu era de ajuns pentru oamenii fără de minte să le arate numai față plină de tristețe, Hristos a adăugat și cuvintele. Și iarăși, pentru că nu le erau de ajuns numai cuvintele, au trebuit și faptele; și a unit cuvintele cu faptele, că și cei mai cârtitori oameni să creadă că a fost om și a murit. Dacă, după ce a făcut toate acestea, mai sunt încă unii care nu cred că a fost om cu adevărat, cu mult mai mult n-ar fi crezut de n-ar fi fost acestea. Vezi cu câte dovezi arată adevărul Întrupării Sale? Cu cele ce rostește, cu cele ce pătimește.

Apoi vine la Petru și-i spune: „Așa, n-ai putut veghea un ceas cu Mine?”. Toți dormeau, dar îl mustra pe Petru, că să-i aducă aminte de cuvintele pe care le rostise mai înainte. Cuvintele „cu Mine” nu sunt puse fără rost, ci că și cum i-ar fi spus: „N-ai putut să priveghezi cu Mine, și ai spus că-ți vei pune sufletul pentru Mine?” Și celelalte cuvinte tot același lucru îl arată, că spune: „Privegheati și va rugați, că să nu cadeți în ispita”.

Vezi cum îi învață din nou să nu fie ingamfati, ci să fie cu inima zdrobită, să fie smeriți și să lase totul pe seama lui Dumnezeu?

– Hristos Se adresează când lui Petru, când tuturor ucenicilor. Lui Petru îi spune: „Simone, Simone, a cerut satana să va cearnă, dar Eu M-am rugat pentru ține”; iar tuturor celorlalți: „Rugați-va să nu cadeți în ispita”. Cu orice prilej le taie îngâmfarea și-i face gata de lupta. Apoi, că să nu pară cuvântul Sau împovărător, le spune: „Că duhul este osarduitor, iar trupul neputincios”. „Chiar dacă ai vrea să disprețuieșți moartea, spune Hristos, nu vei putea, atâta vreme cât Dumnezeu nu-ți întinde mâna de ajutor; că trupul trage în jos mintea”.

„Și iarăși S-a rugat la fel zicând: Părinte, dacă nu poate trece acest pahar de la Mine, că să nu-l beau, facă-se voia Ta!”

Prin aceste cuvinte arată că voință lui Hristos este una cu voință lui Dumnezeu și că trebuie să urmăm totdeauna voință lui Dumnezeu și pe această s-o căutăm.

„Și venind i-a găsit dormind.”Era și noaptea târziu, dar și ochii ucenicilor erau ingreuiati de tristețe.

Și S-a dus a treia oară și a rostit iarăși aceleași cuvinte, întărind că a fost om. Când Scriptură arată că un lucru s-a săvârșit de două și de trei ori înseamnă că acel lucru este mai presus de orice îndoială. De pildă Iosif îl întreabă pe Faraon: „De două ori ai avut visul acesta? Ei bine, s-a făcut asta pentru adevăr și pentru că să fii încredințat că se va întâmplă cu adevărat”. De aceea și Hristos a rostit aceleași cuvinte o dată și de două ori și de trei ori, pentru a ne încredința că a fost om cu adevărat.

– Dar pentru ce a venit a două oară la ucenici?

– Că să-i mustre, dar ei erau atât de prinși de tristețe încât nici n-au simțit venirea Lui. Și nu i-a mai mustrat, ci S-a depărtat puțîn. Prin această a arătat cât de mare era slăbiciunea lor, că n-au putut să privegheze, deși fuseseră ținuți de rău. Nu-i mai trezește, nici nu-i mai ceartă, că să nu le rănească și mai mult sufletul, ci Se duce de la ei și Se roagă. Apoi Se întoarce și le spune:

„Dormiți de acum și odihniți-va!”Și ar fi trebuit că atunci să privegheze ucenicii! Hristos însă le arată că ei nu vor suferi nici vederea chinurilor Lui, ci vor fugi și vor stă departe de agonia Să. Le mai arată că nu are nevoie de ajutorul lor și că trebuie să fie dat negreșit în mâinile păcătoșilor.

„Dormiți de acum și odihniți-va, le spune El. Iată s-a apropiat ceasul și Fiul Omului Se da în mâinile păcătoșilor”.Arată iarăși că fapta această intră în rânduiala mântuirii lumii.

Dar nu numai asta, ci le și da ucenicilor curaj, spunându-le: „în mâinile păcătoșilor”, că să le arate că uciderea Lui este opera răutățîi păcătoșilor, nu că ar fi vinovat de vreun păcât.

„Sculați-va, să mergem de aici! Iată s-a apropiat cel ce Mă vinde!”Hristos, prin tot ce face și spune, îi învață pe ucenici că vânzarea și moartea Lui nu se datorează nici neputinței, nici silniciei, ci unei rânduieli mai presus de minte și de cuvânt. Știa mai dinainte că vânzătorul se apropie; și nu numai că n-a fugit, ci a și mers întru întâmpinarea lui.

„Și încă vorbind El, iată a venit Iuda, unul din cei doisprezece, și cu el mulțime multă cu săbii și bețe, de la arhiereii și bătrânii poporului.”Frumoase unelte în mâinile preoților! Năvălesc asupra Lui cu săbii și cu bețe!

Evanghelistul spune: „Și cu ei Iuda, unul din cei doisprezece”. Evanghelistul îl numește iarăși: „unul din cei doisprezece” și nu-i este rușine să o spună.

„Iar vânzătorul le dăduse semn, zicând: „Pe Care-L voi sărută, Acela este, prindeți-L”.Vai, câtă răutate a intrat în sufletul vânzătorului! Cu ce ochi se uită atunci la învățător? Cu ce gură îl sărută? O, suflete ticălos! Ce-ai pus la cale? Ce-ai îndrăznit? Ce semn ai dat vînzării? „Pe Care-L voi sărută”, a spus Iuda. Se bizuia pe bunătatea învățătorului. Bunătatea Lui, care, mai mult decât orice, trebuia să-l rușineze și să-l lipsească de orice iertare că a vândut pe Cel Ce era atât de bun!

– Dar pentru ce Iuda a spus că le va da semn?

– Pentru că de multe ori Domnul, fiind înconjurat de iudei, a trecut printre ei fără să-L vadă. Și s-ar fi putut întâmplă și atunci această dacă Hristos ar fi voit. Voind deci să-i arate lui Iuda lucrul acesta, Domnul a orbit atunci vederile celor ce veniseră, și i-a întrebat:

„Pe cine căutați?”Dar ei nu L-au cunoscut, deși erau cu făclii și cu lumini și aveau pe Iuda cu ei. Iar când I-au răspuns: „Pe Iisus”, El le-a spus: „Eu sunt Acela pe Care-L căutați.” Apoi îl întreabă iarăși pe Iuda:

„Prietene, pentru ce ai venit?”Atunci a îngăduit Hristos să fie prins, după ce Și-a arătat puterea Să.

Evanghelistul Luca spune că, chiar în ceasul acesta al vânzării, Hristos caută să-l îndrepte pe Iuda, spunându-i: „Iuda, cu o sărutare vinzi pe Fiul Omului?” „Nici chipul vânzării nu te rușinează, Iudo?” îi spune Domnul. Totuși, pentru că nici această nu l-a împiedicat pe vânzător, Hristos a primit să fie sărutat și S-a dat lor de bună voie; și au pus mâna pe El; și L-au prins chiar în noaptea în care mancasera Paștele. Atât de mult clocoteau de manie, atât erau de înverșunați; dar nimic n-ar fi putut dacă Hristos nu le îngăduia. Această însă nu-l scapă pe Iuda de osânda aceea de nesuferit, ci îl osandeste și mai mult, pentru că a ajuns mai sălbatic decât o fiară, deși avusese atâtea dovezi de puterea Lui, de blândețea și de bunătatea Lui.

„Și iată unul din cei ce erau cu Iisus, intinzind mînă, a scos sabia și lovind pe slugă arhiereului, i-a tăiat urechea. Atunci Iisus i-a zis: „întoarce sabia la locul ei; că toți cei ce scot sabia, de sabie vor muri. Sau ți se pare că nu pot să rog pe Tatăl Meu și să-Mi trimită acum mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri? Dar cum se vor împlini Scripturile, că așa trebuie să fie?”

– Cine a fost cel care a tăiat urechea?

– Evanghelistul Ioan spune că Petru a făcut lucrul acesta din pricina firii lui înflăcărate.

Dar se cade să ne întrebăm: Pentru ce purta sabie? Că purta sabie se vede nu numai de aici, ci și din răspunsul pe care ucenicii l-au dat lui Hristos: „Sunt aici două săbii.”

– Pentru ce, dar, le-a îngăduit Hristos să poarte săbii?

– Și la întrebarea această ne răspunde tot evanghelistul Luca, care, spunând că Hristos a zis ucenicilor Lui: „Când v-am trimis fără de pungă și fără traistă și fără încălțăminte, ați avut nevoie de ceva?”, iar când ei au răspuns: „De nimic”, le-a spus: „Iar acum cel ce are pungă să o ia, asemenea și traistă; iar cel ce n-are sabie să-și vândă haina lui și să-și cumpere sabie”. Iar când ei au răspuns: „Sunt aici două săbii”, le-a spus: „Sunt de ajuns”.

– Dar de ce le-a îngăduit să poarte sabie?

– Că să-i încredințeze că are să fie vândut. De aceea le-a spus: „Să-și cumpere sabie”, nu că să se înarmeze cu săbii – Doamne ferește! – ci prin cuvintele acestea a arătat vânzarea.

– Dar pentru ce le spune să ia traistă?- I-a învățat să fie treji, să privegheze și să aibă multă râvna. La început, pentru că erau neiscusiti, Hristos i-a încălzit cu marea Lui putere; acum însă îi scoate că pe niște pui din cuib și le poruncește să se folosească de aripile lor. Dar că să nu socotească ucenicii că le-a îngăduit să poarte sabie din pricina slăbiciunii Lui, Domnul le amintește de cele petrecute mai înainte, spunându-le: „Când v-am trimis fără pungă, ați avut lipsa de ceva?”, că și prin una și prin altă să cunoască puterea Să; și prin aceea că i-a ocrotit și prin aceea că acum îi lasă singuri.

– Dar de unde erau acolo săbii?- Fuseseră la cină și ieșiseră de la masă. Acolo erau și cuțite pentru miel. Ucenicii, auzind că au să vină unii împotriva Domnului, poate că au luat și săbii, că să le aibă de ajutor și să lupte pentru învățătorul lor. Dar această era numai ideea ucenicilor. De aceea Petru este certat de Hristos că s-a slujit de sabie; și-l ceartă cu aspră amenințare.

Petru a atacat slugă care s-a apropiat; a atacat-o cu căldură; dar n-a făcut-o că să se apere pe el, ci pe învățătorul lui. Hristos însă n-a îngăduit să se facă vreo vătămare; a vindecat urechea slugii. A făcut o mare minune, în stare să vădească blândețea și puterea Lui, dar și iubirea și bunătatea ucenicului. Petru a scos sabia din dragoste pentru Hristos și a băgat-o la locul ei din supunere față de Hristos. Când a auzit: „Bagă sabia ta la locul ei”, a ascultat îndată și niciodată în toată viață lui n-a mai făcut asta. Evanghelistul Luca spune că ucenicii L-au întrebat pe Domnul: „Să lovim cu sabia?”, dar Domnul i-a oprit. A vindecat slugă rănită, iar pe ucenic l-a certat și l-a amenințat; și că să-l convingă, a spus: „Toți cei ce scot sabia, de sabie vor muri”.

Adaugă și un temei cuvintelor Lui: „Sau vi se pare că nu pot să rog pe Tatăl Meu să-Mi trimită mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri? Dar că să se plinească Scripturile”. Cu aceste cuvinte, Hristos, a stins mania lor, arătându-le că și Scripturile hotărăsc lucrul acesta. De aceea i-a rugat mai înainte pe ucenici să îndure cu resemnare tot ce se întâmplă, cunoscând că totul se întâmplă după voia lui Dumnezeu. Și i-a mângâiat pe ucenici cu două temeiuri: unul, că vor fi pedepsiți cei ce fac rău: „Toți cei ce scot sabia, de sabie vor muri”, al doilea, că El nu suferă acestea fără voia Lui: „Pot să rog pe Tatăl Meu”.

– Dar pentru ce n-a spus: „Sau credeți că nu pot să-i omor pe toți?”

– Pentru că păreau a fi mai vrednice de crezare cuvintele spuse; că apostolii nu aveau încă despre Hristos părerea ce I se cuvenea. Cu puțîn mai înainte spusese: „întristat este sufletul Meu până la moarte”, și: „Părinte, să treacă de la Mine paharul acesta””; a fost văzut apoi tulburat sufletește, plin de sudoare și întărit de înger. Așadar, pentru că Hristos a arătat multe slăbiciuni omeneșți, n-ar fi fost crezut dacă ar fi spus: „Credeți că nu pot să-i omor pe toți?” De aceea a spus: „Sau socotiți că nu pot să rog pe Tatăl Meu?”.

Apoi spune iarăși cuvinte pe care le-ar fi spus orice om: „Să-mi trimită douăsprezece legiuni de îngeri”. Dacă un înger a ucis o sută optzeci și cinci de mii de ostași înarmați, ar fi fost, oare, nevoie de douăsprezece legiuni pentru o mie de oameni? Nu! Dar Hristos grăiește așa din pricina fricii și slăbiciunii ucenicilor; că erau morți de frică. De aceea aduce că temei Scripturile, spunând: „Cum se vor împlini Scripturile?” îi înfricoșează și mai mult cu cuvintele Scripturii: „Dacă Scripturile spun această, le zice Domnul, pentru ce va impotriviti acestor oameni, luptându-va cu ei?”

Aceste cuvinte le-a spus ucenicilor Săi; celorlalți le grăiește așa:„Că la un tălhar ați ieșit cu săbii și cu bețe să Mă prindeți? În fiecare zi ședeam în templu învățând și nu M-ați prins!”

Uită-te câte a făcut Hristos că să zguduie sufletele celor care au tăbărât asupra Lui: i-a aruncat cu față la pământ, a vindecat urechea slugii, i-a amenințat cu moartea, căci „cine scoate sabia de sabie va muri! Cu vindecarea urechii i-a încredințat și de adevărul acestor cuvinte. De fiecare dată Hristos își arată puterea Lui și prin cele ce face și prin cele ce spune că se vor întâmplă în viitor, pentru a le arată că prinderea Lui nu se datorează puterii lor. De aceea a și adăugat: „în fiecare zi eram cu voi și ședeam învățând și nu M-ați prins”. Și cu aceste cuvinte le arată că prinderea Lui s-a făcut cu voia Lui. Trece peste minuni și vorbește numai de învățătură Să, că să nu pară că se laudă. „Când învățăm, nu M-ați prins. Când am tăcut, atunci ați tăbărât asupra Mea! Eram în templu și nimeni n-a pus mâna pe Mine. Acum însă la o vreme nepotrivită și la miezul nopțîi, v-ați aruncat asupra Mea cu săbii și cu bețe. Pentru ce era nevoie de aceste arme, când am fost tot timpul în mijlocul vostru?” Cu aceste cuvinte le-a arătat că, dacă nu S-ar fi dat de bună voie în mâna lor, n-ar fi putut pune mâna pe El. Dacă n-au putut să-L prindă atunci când îl aveau în mâna, dacă n-au putut să pună mâna pe El atunci când îl aveau în mijlocul lor, nici acum n-ar fi putut-o face, dacă n-ar fi voit să fie prins. Hristos însă lămurește și nedumerirea această: pentru că acum a voit.

„Dar această s-a făcut, a spus El, că să se plinească Scripturile profeților.”Ai văzut că până în cel din urmă ceas și chiar în clipă vânzării a făcut totul pentru îndreptarea acelora, vindecând, profetind, amenințând: „De sabie vor muri”, spunând că de bună Să voie suferă: „în fiecare zi eram cu voi, învățându-va”, arătând că este de acord cu Tatăl: „Că să se împlinească Scripturile profeților”.

– Dar pentru ce nu L-au prins în templu?- Pentru că în templu n-ar fi îndrăznit din pricina mulțimii. De aceea Hristos a și ieșit afară din oraș, pentru că și locul și timpul să le îngăduie să-L prindă și pentru că până în cel din urmă ceas să le taie orice cuvânt de apărare. Cum ar fi putut da o învățătură potrivnică, El, Care S-a dat pe Sine pentru că să se împlinească profețiile?

„Atunci toți ucenicii Lui, lăsându-L, au fugit.”Când L-au prins, ucenicii au stat pe loc; dar după ce a grăit cuvintele acelea către cei ce L-au prins, au fugit. Au văzut că nu mai este cu putință să mai scape, de vreme ce de bună voie Se da pe mâna lor și spusese că se face această potrivit Scripturilor.

După ce au fugit ei,

„L-au dus la Caiafa, iar Petru L-a urmat și a intrat să vadă care este sfârșitul.”Mare este dragostea ucenicului! N-a fugit nici când a văzut pe ceilalți ucenici fugind, ci a rămas și a intrat împreună cu El. E drept, a intrat și Ioan, dar acesta era cunoscut la curtea arhiereului.

– Și pentru ce L-au dus acolo unde erau adunați toți?

– Pentru că să se facă toate cu hotărârea arhiereilor. Caiafa era atunci arhiereu; și toți erau acolo și-L așteptau pe Iisus. Pentru această privegheau și erau treji! Scriptură spune că nici n-au mâncat atunci Paștele, ci în acest scop au stat toată noaptea treji. Când evanghelistul Ioan a spus că era dimineață, a adăugat: „N-au intrat în pretoriu că să nu se spurce, ci să mănânce Paștele.”

– Ce putem spune?

– Că au mâncat Paștele în altă zi și au călcat în picioare legea din dorința de a-L ucide pe Hristos. Hristos n-a călcat timpul Pastelor, dar ei îndrăzneau orice, chiar dacă ar fi călcat mii și mii de legi. Altădată, când fierbeau cumplit de manie, n-au putut pune mâna pe El, deși au încercat de multe ori să-L omoare; acum însă, când au pus mâna pe El într-un chip atât de neașteptat, au preferat să lase și Paștele numai că să-și împlinească ucigașă lor dorința. De aceea s-au și adunat cu toțîi. Era o adunare de ciumati. Și vrând să dea ticăloșiei acesteia o înfățișare de judecată, au căutat și martori. „Dar mărturiile nu se potriveau”, spune evanghelistul Marcu. Atât era de plăsmuită judecată! Totul era numai tulburare și zgomot.

„Și venind martori mincinoși au spus: Acesta a zis: Voi dărâmă templul acesta și în trei zile îl voi zidi.”– Hristos într-adevăr spusese: „în trei zile”, dar n-a spus: „îl voi dărâmă”, ci „dărâmăți”, și n-a vorbit despre templul din Ierusalim, ci despre trupul Lui.

– Ce a făcut arhiereul?- Voind să-L facă pe Domnul să Se apere, că să-L prindă în cuvânt, a spus:

„Nu auzi ce mărturisesc aceștia împotriva Ta? Iar El tăcea.”Orice apărare ar fi fost fără de folos. Nimeni n-ar fi ascultat-o. Era numai o formă de judecată. De fapt era un atac de tâlhari care atacă la drumul mare. De aceea a tăcut Hristos. Arhiereul însă stăruia, zicând:

„Te jur pe Dumnezeul cel viu să ne spui dacă Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu. Iar El a spus: Tu ai zis! Dar Eu va spun: De acum veți vedea pe Fiul Omului șezând în dreapta puterii și venind pe nori. Atunci arhiereul și-a sfâșiat veșmintele lui, zicând: A hulit!”

A făcut lucrul acesta că să fie și mai împovărătoare învinuirea adusă Domnului; a făcut mai țări cuvintele sfasiindu-și hainele. Spusele Domnului bagasera frică în ascultători, de aceea arhiereul a făcut acum ceea ce făcuseră iudeii la uciderea lui Ștefan când și-au astupat urechile.

– Și ce hula era aceea? Că Hristos spusese doar mai înainte când erau ei adunați: „Zis-a Domnul Domnului Meu: Șezi de-a dreapta Mea”, și a tâlcuit aceste cuvinte. Atunci n-au îndrăznit să spună ceva, ci au tăcut și de atunci nu L-au mai contrazis. Cum se face, dar, că acum numesc spusele Sale hula?

– Dar pentru ce le-a răspuns Hristos așa?- Că să le taie orice cuvânt de apărare; că până în cea din urmă zi i-a învățat că El este Hristos, că stă în dreapta Tatălui și că va veni iarăși să judece lumea, cuvinte care arată desăvârșitul acord dintre El și Tatăl.

Așadar, după ce și-a sfâșiat hainele, arhiereul a spus:

„Ce vi se pare?”Nu pronunță el hotărârea, ci-i poftește pe ceilalți, că și cum ar fi fost vorba de niște păcate cunoscute de toți și de o hula învederată. Știau că dacă ar fi ajuns să se judece pricina și să se cerceteze cu de-amănuntul, Hristos ar fi fost absolvit de orice vină, de aceea îl osândesc fără judecată și bagă în mintea ascultătorilor gândul acesta, spunându-le:

„Voi ați auzit hula!”Aproape că i-a silit și i-a constrâns să pronunțe hotărârea.

– Ce au spus aceia?„Vinovat este de moarte!”

L-au și socotit osândit. Au procedat așa că să-l facă și pe Pilat să pronunțe aceeași sentința. Arhiereii știau această și de aceea au spus: „Vinovat este de moarte!”. Aceiași oameni sunt și părăși și judecători, aceiași și cei ce pronunță hotărârea; aceiași oameni au făcut atunci totul.

– Dar pentru ce nu L-au învinuit că a călcat sâmbătă?- Pentru că de multe ori le închisese gură. De altfel chiar din pricina celor spuse atunci voiau să-L prindă și să-L osandeasca.

– Arhiereul, luându-o înainte, a scos din gură celor adunați hotărârea, atrăgându-i pe toți de partea lui prin sfarsierea hainelor. Și L-au dus la Pilat că pe unul ce fusese osândit. Astfel arhiereul a făcut totul. Lui Pilat nu i-a spus nici una din învinuirile aduse.

– Dar ce i-a spus?„De n-ar fi fost acesta făcător de rele, nu L-am fi dat ție!”Voiau să-L omoare punându-I în spate crime obștești.

– Dar pentru ce nu L-au ucis pe ascuns?

– Pentru că voiau să-I atace și slavă lui. Mulți auziseră de El, mulți îl admirau și se minunau de El, de aceea arhiereii și-au dat toată silința să-L ucidă pe față, înaintea tuturora. Hristos nu i-a împiedicat, ci S-a slujit de răutatea lor spre vadirea adevărului, pentru că moartea Lui să ajungă cunoscută. A ieșit cu totul altceva decât ce voiau arhiereii. Voiau să-L facă de ocară, să-L facă de rușine prin osandirea această. Hristos însă tocmai prin această a strălucit mai mult. Și după cum spuneau: „Să-L omorâm, că nu cumva să vină românii și să ne ia cetatea și neamul” și după ce L-au omorât s-a întâmplat ce-au spus, tot așa și acum; și-au dat toată silința să-L răstignească în față întregii lumi, că să-I vatăme slavă; dar a ieșit cu totul dimpotrivă. Iudeii aveau și ei puterea să-L ucidă – ascultă ce le spune Pilat:

„Luați-L voi și după legea voastră judecați-L.”Dar n-au voit, pentru că să pară că a fost ucis că un calcator al legilor statului, că unul ce a vrut să ia puterea, că un răzvrătit împotriva ordinei de stat. De aceea L-au și răstignit împreună cu tâlhării; de aceea au și spus: „Nu scrie: Acesta este împăratul iudeilor”, ci: „El a spus!”. Toate acestea s-au făcut pentru adevăr, pentru că iudeii să nu aibă nici măcar o umbră de nerușinată apărare. La fel și cu mormântul! Pecetile și pază au făcut să strălucească și mai mult adevărul. Același lucru l-au făcut și batjocoririle, bătăile de joc și ocarile. Așa e minciună. Pe acolo se descoperă, pe unde se uneltește. Așa s-a întâmplat și acum. Cei ce păreau biruitori, aceia mai ales au fost făcuți de rușine, aceia au fost biruiți și au pierit, iar Cel Ce părea învins, Acela mai cu seama a strălucit și a învins cu tărie.

„Atunci L-au scuipat în obraz și L-au bătut cu pumnii, iar alțîi îi dădeau palme, zicând: „Profețește-ne, Hristoase, cine este cel ce Te-a lovit!

– Pentru ce au mai făcut asta, odată ce aveau să-L omoare? Pentru ce mai era nevoie de batjocură această?- Că să afli, din tot ce s-a petrecut atunci, cât de răi la suflet erau judecătorii Lui. Că și cum ar fi dat peste un animal de vânat, așa erau de salbataciti, așa erau de înnebuniți; au făcut petrecere din chinuirea Lui, au tăbărât asupra Lui cu bucurie, dându-și la iveală firea lor cea ucigașă.

Tu însă minunează-te de filozofia ucenicilor! Cu câtă amănunțime, cu cât adevăr istorisesc totul! Se vede de aici firea lor iubitoare de adevăr. Istorisesc așa cum s-au petrecut cele ce păreau o ocară; nu ascund nimic, nu se rușinează de nimic, ci socotesc cea mai mare slavă – după cum și este – că Stăpânul lumii a primit să sufere unele că acestea pentru noi.

Lucrul acesta arată și purtarea de grijă cea nespusă a lui Hristos, dar și răutatea de neiertat a acelora care au îndrăznit acestea față de Cel atât de liniștit și blând, față de Cel Care le-a încântat urechile cu cuvinte care ar fi fost în stare să facă din leu miel. Lui Hristos nu I-a lipsit blândețea, dar nici acelora, ocară și salbatacia în tot ce făceau, în tot ce spuneau. Pe toate acestea le-a prezis și profetul Isaia, vestindu-le mai dinainte și arătând într-un cuvânt toată această ocară: „în chipul în care mulți se vor minuna de Ține, spune Isaia, în același chip va fi necinstit chipul Tău de oameni și slavă Ta, de fiii oamenilor”. Ce poate egală, oare, ocară această? Au scuipat și au pălmuit obrazul acela de care marea s-a dat înapoi când L-a văzut, de care soarele și-a tras înapoi razele sale când L-a privit pe cruce. L-au lovit în cap, înnebuniți de nebunia lor cumplită. L-au rănit cu răni pline de ocară, că L-au bătut cu pumnii și L-au pălmuit, iar la rănile acestea au mai adăugat și ocară scuipatului. Au rostit apoi și cuvinte pline de batjocură, spunând: „Profețește-ne, Hristoase,cine este cel ce Te-a lovit!”.

Îl batjocoresc așa, pentru că mulți spuneau că e profet. Alt evanghelist spune că făceau asta acoperindu-I față cu haina, că și cum ar fi avut în față lor un om de nimica, un om de trei parale. Și nu numai oamenii liberi, ci și sclavii fuseseră cuprinși atunci de această nebunie. Pe acestea să le citim des, pe acestea să le ascultăm cum trebuie, pe acestea să le scriem în mintea noastră, că acestea sunt cinstea noastră. Cu acestea mă laud tare, mă laud nu numai cu miile și miile de morți pe care i-a înviat, ci și cu patimile pe care le-a pătimit. Pe acestea Pavel neîncetat le amintește: crucea, moartea, patimile, ocarile, insultele, batjocoririle. Uneori spune: „Să ieșim la El purtând ocară Lui”, alteori: „Care, în locul bucuriei ce-I stă înainte, a răbdat crucea, disprețuind rușinea.”

„Iar Petru ședea afară în curte, și s-a apropiat de el o slujnică, zicând: Și tu erai cu Iisus Galileanul. Iar el s-a lepădat înaintea lor, a tuturor zicând: Nu știu ce zici! Ieșind el la poartă, l-a văzut pe el altă și a zis: Și acesta era acolo cu Iisus Nazarineanul. Și iarăși s-a lepădat cu jurământ. Iar după puțîn, apropiindu-se de cei ce stăteau, au zis lui Petru: Cu adevărat și tu ești dintre ei, că și graiul te vădește. Atunci a început să se blesteme și să se jure: Nu știu pe omul acesta. Și îndată a cântat cocoșul. Și și-adus aminte Petru de cuvântul lui Iisus, care spusese: Mai înainte de a cânta cocoșul, te vei lepăda de Mine de trei ori. Și ieșind afară a plâns cu amar.”

O, noi și străine lucruri! Când Petru L-a văzut pe învățător numai prins atât de tare clocotea că a scos sabia și a tăiat urechea slugii arhiereului, dar acum, când ar fi trebuit să se revolte și mai mult, să se înflăcăreze și mai mult, să ardă și mai mult – doar auzea cum îl ocărăsc pe Domnul – acum Petru se leapădă de El.

– Dar pe care om nu l-ar fi scos din minți cele petrecute atunci?

– Da, e drept, dar ucenicul, biruit de frică, nu numai că nu se revoltă, dar se și leapădă; îi este frică și de amenințarea unei slujnice sărmane și neînsemnate; și nu numai o dată, ci de două și de trei ori, în scurtă vreme, și nu în față judecătorilor; era doar afară, în curte. L-au întrebat când a ieșit pe poartă; și nici așa nu și-a dat seama îndată de căderea lui. Evanghelistul Luca spune că Hristos S-a uitat la el, arătând că Petru nu numai că s-a lepădat de Domnul, dar că nici nu și-a adus singur aminte, deși a cântat cocoșul, ci a fost nevoie să i-o amintească tot învățătorul, iar privirea Lui a fost în locul glasului. Atât de speriat era. Evanghelistul Marcu spune, la rândul sau, că Petru să lepădat întâia oară atunci când cocoșul a cântat întâia oară; iar când s-a lepădat a treia oară, cocoșul a cântat a două oară. Marcu istorisește mai cu de-amănuntul slăbiciunea lui Petru și ne arată că era mort de frică. Pe toate acestea Marcu le știa de la dascălul sau, că a fost ucenicul lui Petru. Această mai cu seama trebuie să ne uimească! Că Marcu nu numai că n-a ascuns greșeală dascălului sau, ci a și istorisit-o mai lămurit decât ceilalți evangheliști, pentru că a fost ucenicul lui Petru.

Poate că cineva m-ar întreba:

– Cum pot fi adevărate spusele evangheliștilor, când Matei spune că Domnul a zis: „Amin zic ție, că mai înainte de a cânta cocoșul te vei lepăda de Mine de trei ori”, iar Marcu spune că după ce s-a lepădat a treia oară cocoșul a cântat a două oară.

– Spusele evangheliștilor sunt cu totul adevărate și nu se contrazic. Pentru că de obicei cocoșul cânta la fiecare cântat de trei ori și de patru ori, Marcu ne vorbește despre aceste cântece repetate ale cocoșului, că să arate că nici glasul cocoșului nu l-a oprit pe Petru de la cădere și nu i-a adus aminte. Așa că sunt adevărate și spusele lui Matei și ale lui Marcu. Înainte de a termină cocoșul întâiul sau cântat, Petru s-a lepădat de trei ori. Și nici după ce i-a adus aminte Hristos de păcatul lui n-a îndrăznit să plângă înaintea tuturora, că să nu-l dea de gol lacrimile, ci „a ieșit afară și a plâns cu amar”.

„Iar dacă s-a făcut ziua, L-au dus pe Iisus de la Caiafa la Pilat.”Pentru că arhiereii voiau să-L omoare și pentru că nu puteau să facă ei această din pricina sărbătorii, L-au dus la guvernator.Tu însă uită-mi-te cum s-au amestecat lucrurile, că uciderea Lui să aibă loc în timpul sărbătorii Paștelui. Așa fusese rânduit de sus.

Sfântul Ioan Gură de Aur

Calendar Ortodox