Ea este tânăra UCISĂ de șoferul aflat în comă alcoolică la volan. FOTO

Ea este tânăra UCISĂ de șoferul aflat în comă alcoolică la volan. FOTO

Tânăra care a pierdut lupta cu viața după rănile suferite în urma accidentului rutier petrecut vineri seara pe raza satului Tureac din județul Bistrița-Năsăud se numea Larisa Bozga și era elevă în clasa a XI-a a Colegiului Național ”Liviu Rebreanu”.

Adolescenta în vârstă de 16 ani a murit la Spitalul Județean de Urgență din Bistrița în noaptea de vineri spre sâmbătă, în ciuda eforturilor depuse de medicii care au intervenit chirurgical.
Tânărul vinovat de producerea accidentelor se află internat, cu răni ușoare, la spitalul din Bistrița, la secția Pediatrie, aflându-se în custodia polițiștilor și urmând să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. Potrivit celor declarate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean, Crina Sîrb, acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar verificările au arătat că autoutilitara avea autorizația de circulație expirată.Mai mult,polițiștii au depistat că acesta se afla în comă alcoolică la volan.

Ea este tânăra UCISĂ de șoferul aflat în comă alcoolică la volan. FOTO 1 Ea este tânăra UCISĂ de șoferul aflat în comă alcoolică la volan. FOTO 2 Ea este tânăra UCISĂ de șoferul aflat în comă alcoolică la volan. FOTO 3 Ea este tânăra UCISĂ de șoferul aflat în comă alcoolică la volan. FOTO 4

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.