ȘOC ÎN PSD! Procurorii DNA, au dat lovitura la vârful partidului!

Senatorul PSD,  Florian Bodog, fost ministru al Sănătăţii, va fi audiat, luni, de la ora 12,00, în Comisia juridică, în cadrul procedurii derulate ca urmare a solicitării DNA adresate Camerei superioare a Parlamentului pentru încuviinţarea începerii urmăririi penale a acestuia.

Procurorii DNA solicită Senatului încuviinţarea urmăririi penale a lui Florian Bodog, pe care îl acuză că atunci când a deţinut poziţia de ministru ar fi acţionat pentru ca o persoană angajată în funcţia de consilier personal să îşi încaseze salariul pe o perioadă de 12 luni fără să se fi prezentat la serviciu şi fără să fi prestat activităţile la care era obligată prin contract.

În 2019, senatorii au respins o solicitare similară cu privire la Florian Bodog, ulterior procurorii obţinând date privind comiterea de către acesta a altor patru infracţiuni de fals în înscrisuri şi abuz în serviciu.

Dorel Florian Bodog, fostul ministru al Sănătății, va rămâne fără titlul de doctor. Senatul Universității de Vest din Timișoara a stabilit că acesta a plagiat în teza de doctorat, a transmis jurnalista de investigație Emilia Șercan.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.