
Înfrângere! România – Norvegia, scor 24-29, la handbal feminin. Victoria cu Muntenegru este obligatorie
Naţionala de handbal feminin a României a fost învinsă sâmbătă, la Podgorica, în primul meci din cele două programate, de campioana europeană Norvegia, scor 29-24 (13-11), în grupa 3 a turneului preolimpic.
Meciul de duminică, dintre Muntenegru şi România devine capital pentru calificarea la jocurile olimpice de la Tokyo, fiind importantă şi diferenţa de scor la care tricolorele ar învinge.
Grupele 1 şi 2 au următoarea componenţă: grupa 1 (în Spania) – Spania, Suedia, Argentina, Senegal; grupa 2 (Ungaria): Rusia, Serbia, Kazakhstan, Ungaria.
Rezultatele de vineri în aceste grupe sunt Kazakhstan – Ungaria 19-46, Rusia – Serbia 29-24 şi Spania – Suedia 28-28, iar sâmbătă s-au jucatSerbia – Ungaria 23-31 şi Suedia – Argentina 34-21, ultima dispută a zilei fiind între Rusia – Kazakhstan.
Primele două clasate în fiecare din cele trei grupe se vor califica la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Cea mai bună marcatoare a fost Cristina Neagu cu 10 goluri.



Comentarii