
OFICIAL Școlile și grădinițele rămân închise până pe 11 ianuarie anul viitor
Școlile și grădinițele rămân închise, fizic, până pe 11 ianuarie anul viitor, potrivit unei hotărâri a Comitetului Național pentru Situații de Urgență.
Potrivit CNSU, decizia s-a luat la propunerea Ministerului Educaţiei şi având în vedere ”evoluţia situaţiei epidemiologice”.
”Luând în considerare creşterea număruui de persoane infectate la nivel naţional, precum şi creşterea zilnică a numărului de cazuri noi confirmate, implementarea deficitară a măsurlor de prevenire, interacţunea intensă şi mobilitatea persoanelor, aspecte care generează o presuine constantă asupra capacităţii de gestionare a unităţilor administrativ-teriotoriale şi a sistemului sanitar, CNSU adoptă prezenta hotărâre:
Art 1: Se aprobă prelungirea suspendării activităţilor care impun prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilorîn unităţile de învăţământ şi continuarea activităţilor didactice în sistem online, pentru perioada 9.12.2020 – 23.12.2020”, a transmis CNSU.



Comentarii