
Când se montează gazoanele stadioanelor Arcul de Triumf, Steaua şi Rapid
Miercuri, 24 iunie 2020, s-a desfășurat o nouă ședință de lucru a Comitetului Interministerial de coordonare și organizare a Turneului Final al Campionatului European de Fotbal 2020, prima după amânarea Campionatului European, întâlnirea fiind prezidată de consilierul onorific al primului ministru, Gheorghe Popescu.
La această întâlnire au participat reprezentanți ai Ministerului Tineretului şi Sportului, Ministerului Transporturilor, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Finanțelor Publice, Companiei Naționale de Investiții – instituţie aflată în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Primăriei Municipiului București și Federației Română de Fotbal.
Tema întâlnirii a constituit-o evoluția dezvoltării lucrărilor de infrastructură, respectiv, stadiul execuției lucrărilor la calea ferată Gara de Nord – Otopeni, Aeroportul Băneasa, la stadioanele și bazele sportive.
De asemenea, s-a discutat despre activitatea desfășurată de Federația Română de Fotbal, dar și de Primăria Municipiului București, în contextul amânării Turneului Final Euro 2020.
În cazul celor trei stadioane, veștile sunt îmbucurătoare, pentru Arcul de Triumf gazonul urmând să fie montat la mijlocul lunii iulie, pentru Steaua, în jurul datei de 15 august, iar pentru Rapid, în luna noiembrie.



Comentarii