Mormântul Sfântului Arhidiacon Ștefan a fost descoperit

Mormântul Sfântului Arhidiacon Ștefan a fost descoperit

Mormântul Sfântului Arhidiacon Ștefan a fost descoperit  –  Arheologii au descoperit una dintre cele mai mari relicve creștine în timpul săpăturilor efectuate în apropierea orașului palestinian Ramallah.  Primul martir al lui Hristos, Sfântul Arhidiacon Ștefan își are mormântul acolo, potrivit publicației Linga.

Zona ruinelor unde s-a făcut descoperirea se află în satul Taiar, situat la doi kilometri vest de Ramallah. Un grup de arheologi, condus de Dr. Salah Al Hudeliyya, a descoperit ruinele unui întreg complex, ce include o mănăstire bizantină și un locaș de cult. Săpăturile s-au efectuat în cadul unui proiect al Universității din Ierusalim descperirii și restaurării de antichități.

Descoperirea făcută este de mare valoare pentru lumea creștină. La săpături participă cercetători palestinieni și israelieni.

Istoricul Dr. Salah Al Hudeliyya a declarat:

„În interiorul acestor biserici, am dat peste o inscripție care indică faptul că biserica descoperita a fost construită în cinstea sfantului si întâiului mucenic Arhidiacon Ștefan, îngropat aici, în anul Domnului nostru 35”

El a asigurat că a pus la dispozitie toate resursele și energiile, pentru punerea în aplicare a proiectului în cele mai bune condiții:

„Cercetarile vor mai dura inca cinci ani, și cand vor fi gata, aceasta biserica va deveni cu siguranță un loc de pelerinaj pentru credincioșii din întreaga lume. Turistii se vor bucura de ocazie, intrucat acest sit este un exemplu viu de continuitate culturala in Orientul Mijlociu: aici, pe sit, putem vedea moștenirea începutului și sfârșitului Evului Mediu, culturile elenistice, bizantine și islamice”

Deoarece un sfert din satul ruinat Taiar aparține Bisericii din Ierusalim, el anticipează că va face din acest loc un loc potrivit pentru pelerini.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.