
BOMBĂ! REVOLTĂ ÎN POLIȚIA LOCALĂ PROTESTEAZĂ ÎMPOTRIVA LUI MARCEL VELA! MINISTRUL DE INTERNE LE DĂ LOVITURA DE GRAȚIE
Ministrul Vela a declanşat o campanie ȋmpotriva categoriei profesionale a politiştilor locali, prin declaraţii mincinoase şi denigratoare, precum cele din interviul ȋn mediul on-line ȋn care a declarat că „şi acum avem probleme cu poliţia locală, care amendează, care face unele abuzuri şi nu respectă toate prevederile ordonanţelor ȋn litera şi spiritul fiecărei ordonanţe,”
Ulterior, ȋntr-un alt interviu, Vela a făcut comparaţie ȋntre salariul unui poliţist local din Timişoara cu cel al unui poliţist din Poliţia Română, afirmând lucruri nereale, mincinoase.
Față de aceste declarații mincinoase, Sindicatul Naţional Pro Lex, organizaţie sindicală ce reprezentă aprox. 70% dintre polițiștii locali, a decis să organizeze acţiuni de protest la nivel naţional.
Ȋn acest sens, polițiștii locali vor purta o banderolă albă la uniforma de serviciu, ȋn zilele de miercuri, joi şi vineri (06 – 08 mai 2020).
„În medie un polițist local nu ia mai mult de 3.000 de lei în mână. Acum după ce s-a făcut toată treaba, se aruncă cu noroi, sunt afirmații mincinoase și nereale. Nu am făcut abuzuri, s-au aplicat ordonanțele militare” explică Moldovan.

La rândul lor cei de la Sindicatul Național Pro Lex solicită ministrului Marcel Vela să nu implice instituţiile statului ȋn jocurile politice, să nu caute „ţap ispăşitor’ pentru deciziile sale ce au generat nemulţumirea populaţiei şi scăderea ȋn sondaje a partidului.
„Solicităm ministrului Marcel Vela să ȋnceteze campania de denigrare a poliţiştilor locali şi să acorde respectul cuvenit acelora care au fost ȋn linia ȋntâi ca forţă de ordine publică ȋmpreună şi ȋn subordinea poliţiştilor din Poliţia Română.
Solicităm minstrului Marcel Vela să pună capăt discriminării poliţiştilor locali şi să accepte propunerile Sindicatului Naţional Pro Lex de a reglementa acordarea personalului poliţiei locale aceleaşi compensaţii acordate militarilor şi poliţiştilor pentru munca prestată ȋn zilele de repaus săptămânal şi sărbători legale, declarate potrivit legi zile ca fiind nelucrătoare….” transmit cei de la Pro Lex.
Polițiștii locali din Câmpia Turzii s-au alăturat și ei protestului național.
”Poliția Locală Câmpia Turzii se afiliează colegilor din țară și începând de azi toți cei care intră în serviciu poartă banderolă albă le braț, până vineri inclusiv”, ne-a transmis un polițist local.



Comentarii