ALERTĂ. PSD a crescut salariile parlamentarilor. Cât câștigă Ciolacu și Meleșcanu. Orban a vrut să le înghețe

Salariile demnitarilor cresc în ianuarie 2020 cu aproape 2.000 de lei. Astfel, Marcel Ciolacu și Teodor Meleșcau, președinții celor două Camere ale Parlamentului vor câștiga aproape 26.000 de lei lunar.

Guvernul avea de gând să  plafoneze salariile, dar legea în acest sens a fost atacată de social-democrați la Curtea Constituțională, așa că odată cu majorarea salariului minim, au fost recalculate și salariile oamenilor de stat.

Salariul minim pe economie a crescut de la 1 ianuarie la 2.230 de lei.

Salariul minim pentru persoanele cu studii superioare nu se va modifica în 2020 și rămâne la valoarea de 2.350 de lei, pentru un program normal de lucru de 167,333 ore în medie pe lună, reprezentând 14,044 lei/oră, nivel similar celui din 2019.

În construcții, nivelul salariului minim este stabilit la 3.000 de lei net.

Această schimbare a salariului minim aduce beneficii și altora, mai ales demnitarilor. În momentul de față nu există o plafonare a veniturilor acestora la nivelul din 2019 și până când CCR nu se va pronunța asupra legii care le plafona salariile, cel puțin în luna ianuarie ei ar putea încasa salarii majorate prin raportarea la noul salariu minim.

Și președintele Iohannis va lua mai mulți bani, acesta va ajunge în ianuarie 2020 la aproape 27.000 de lei.

Și primarii, vice-primarii și șefii Consiliilor Județene vor lua mai mulți bani începând cu 1 ianuarie 2020.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.