
VESTE mare pentru Liviu Dragnea. Va putea fi PREMIER.DOCUMENT
VESTE mare pentru Liviu Dragnea. Va putea fi PREMIER.DOCUMENT
Parlamentul urmează să dezbată în procedură de urgenţă Codul Administrativ, proiect depus la Senat de majoritatea parlamentarilor PSD care prevede ca persoane condamnate penal pentru care a intervenit reabilitarea pot face parte din Guvern, spun surse politice.
Actul normativ, care iniţial trebuia să fie adoptat de Guvern, conţine două aspecte controversate: 1.persoanele care au suferit condamnări penale dar pentru care a intervenit reabilitarea pot face parte din Guvern.
2. procurorii nu vor mai putea verifica „necesitatea şi oportunitatea” emiterii actelor administrative ale miniştrilor, relatează Hotnews.
Odată cu intrarea în vigoare a Codului Administrativ, se abrogă o serie de legi, printre care şi Legea pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului şi a ministerelor, care stipulează că „pot fi membri ai Guvernului persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară, se bucură de exerciţiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate”.
În noul Cod se precizează că pot fi membri ai Guvernului cei care au suferit condamnări penale, în situaţia în care a intervenit reabilitarea.
În cazul lui Liviu Dragnea, condamnat în aprilie 2016 la doi ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de patru ani, reabilitarea ar urma să intervină în anul 2020.
Acum persoanele condamnate nu pot fi membrii ai Executivului.
Aici documentul depus de parlamentarii sociali democrați expunere



Comentarii