
Calendar creștin-ortodox 16 decembrie 2019. Sfântul Proroc Agheu
Agheu a fost unul din ultimii proroci ai Vechiului Testament . Numele „Agheu“ înseamnă „sărbătoare“, „cel ce sărbătorește“ sau „cel ce este sărbătorit“.
Sfântul Agheu s-a născut în Babilon, în timpul robiei babiloniene a poporului lui Israel, cu 470 de ani înainte de Hristos. Tânăr fiind, a mers la Ierusalim îndemnând pe Zorobabel și pe losua preotul să reconstruiască Templul Domnului, prorocind că noul Templu va avea o cinste mai mare decât a avut Templul ridicat de Solomon:
„Și slavă acestui templu de pe urmă va fi mai mare decât a celui dintâi”, zice Domnul Savaot (Agheu 2, 9), această pentru că Mântuitorul Hristos avea să între în acest nou Templu.
Sfântul Proroc Agheu încă din timpul vieții sale a putut vedea ridicarea părți din Templul ridicat de Zorobabel.
Tot astăzi, Biserica face pomenirea:- Sfântului Mucenic Marin;- Sfinților Prom și Ilarie;- Sfintei Teofana;
Mâine, 17 decembrie, Biserica face pomenirea Sfântului Proroc Daniel și a Sfinților trei tineri: Anania, Azaria și Misail.



Comentarii