Așa arată chipul disperării în PSD

Luni la București s-a deschis sesiunea ordinară a Senatului, iar pe ordinea de zi a figurat și alegerea membrilor Biroului Permanent. O fotografie publicată de botosaneanul.ro  este sugestivă în privința stării de spirit din PSD.

Surpriza a venit în plen, atunci când social-democrații au anunțat persoanele pe care le susțin: Robert Cazanciuc si Titus Corlățean ca noutăți, dar și Șerban Valeca, vicepreședinți, în condițiile în care unul dintre aceste posturi fusese ocupat în ultimul an de Doina Federovici (centrul imaginii). Ea nu a mai fost însă nominalizată. De asemenea, Marius Dunca și Paul Stănescu vor fi secretari.

Doina Federovici dobândise exact în urmă cu un an fără o zi funcția de vicepreședinte.

Ea nu va mai fi nici măcar chestor, social-democrații preferând să îi sprijine pe Ion Ganea și Pavel Marian.

Este prima sesiune parlamentară care debutează după intrarea lui Liviu Dragnea la închisoare și preluarea președinției PSD de către Viorica Dăncilă, iar premierul pare să continue ceea ce a început la scurt timp după condamnarea definitivă a fostului lider social-democrat și anume îndepărtarea din funcții a persoanelor care i-au fost apropiate.

În acest condiții, Doina Federovici rămâne simplu senator pentru prima dată în actuala legislatură.

 

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.