Video. Un polițist de la circulație este spulberat de un șofer beat

Un polițist care încerca să oprească o mașină a fost rănit de șoferul acesteia, pe DN 18, în județul Maramureș. După ce a fost prins, polițiștii au constatat că șoferul băuse.

Potrivit IPJ Maramureș, un echipaj de poliție a încercat, miercuri, să oprească o mașină care mergea pe DN 18, la intrarea în comuna Vadu Izei, cu viteză mare.

Șoferul mașinii și-a continuat drumul, acroșându-l pe unul dintre polițiști.

În scurt timp șoferul a fost prins, acesta fiind un bărbat de 44 de ani, din Moisei, informează mediafax.ro.

Testat cu aparatul etilotest, acesta a indicat o concentrație de 0.17 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițistul a fost transportat la Spitalul din Sighetu Marmației pentru îngrijiri medicale, iar șoferul la poliție pentru audieri.

Conținut găzduit de YouTube.

Încărcarea conectează browserul la acest serviciu extern.

Deschide pe YouTube

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.