Alertă. Viorica Dăncilă și Eugen Teodorovici se pregătesc să declare război Statelor Unite

Fără îndoială, Viorica Dăncilă, Orlando Teodorovici și Sorina Pintea se consideră pe ei înșiși fără egal în istorie, intâîi oameni politici ai lumii; acești oameni consideră, fără doar și poate, că lumea a început și s-a sfârșit cu ei. Ei bine, ar fi poate, potrivit să afle că nu este așa și că toate prostiile pe care le comit în actul guvernării au precedente celebre.

În anul 1763, Marea Britanie își savura victoria în primul război cu adevărat mondial din istorie, războiul de șapte ani (1756-1763): regatul condus de către regele George al III-lea devenise singură putere globală, flota să stăpânea marile, iar marea rivală, Franța, decazuse la rangul de putere regională (europeană) . Prefațând grandioasă guvernare a PSD, britanicii lui George al III-lea aveau o singură problemuță, cam aceeași care bâzâie precum o musculiță și somnul auto-suficient al guvernanților noștri; îi sacaia, adică, deficitul bugetar: deficitul bugetar britanic crescuse de la 77 milioane lire sterline în 1755 la 129 milioane lire sterline în 1764.

Acum, să recunoaștem, cu mândrie patriotică, că performanță finanțelor britanice era departe de performanță fără egal a finanțiștilor extravagantului îmbrăcât în cămăși cu monogramă, Orlando Teodorovici: acesta din urmă a reușit aceeași creștere a deficitului bugetar, dar fără un război care să facă din România cel mai mare imperiu cunoscut în istorie.

Și cum regele George al III-lea nu avea la dispoziție un Teodorovici, s-a mulțumit cu Șir George Grenville, cumnatul lui William Pitt, cel care a preluat misiunea de a echilibra bugetul britanic după ce a fost numit premier în 1763. Și ce soluție ingenioasă credeți că i-a trecut lui Șir Grenville prin capul de sub perucă buclată? Nici mai mult nici mai puțîn decât Legea Zahărului, pompos denumită oficial Legea Venitului American (American Revenue Act, botezată de sărmanii coloniști că Sugar Act).

Comercianțîi coloniali erau obligați să plătească o taxa de șase pence pe galon la importul de melasa străînă, ceea ce se credea că va aduce bugetului britanic un venit anual de 45.000 de lire sterline.

Așa cum știu doar cei care mai citesc și altceva în afară miilor de ordonanțe anapoda tipărite la comandă Vioricăi Dancila, Legea Zahărului (Sugar Act) a declanșat un val masiv de împotriviri ale coloniilor americane, forțând guvernul de la Londra să comită greșeli din ce în ce mai mari, culminând cu Legea Ceaiului din 1773 (Tea Act), conform căreia Compania Indiilor de Vest capătă dreptul de export al ceaiului fără vama, ceaiul fiind desfăcut în America prin agențîi proprii.

Pentru a nu o mai ține pe tanti Viorica cu sufletul la gură, să spunem că această poveste s-a sfârșit prost pentru britanici, ei pierzând până la urmă America, în urmă unui război care a marcat nașterea celei mai puternice națiuni din întreagă istorie.

Pentru a desăvârși mică lecție de istorie pentru pesediștii care se joacă neindemanatic cu țară, ar fi bine să le spunem și lor că cei care au luptat împotriva hilarei Legi a Zahărului au ajuns până la urmă pe bancnotele pe care le ascund pesediștii pe sub saltele sau în tapiseria scaunelor Ferrari-urilor din garaje.

Astfel că George Washington (cel mai drept și modest dintre ei) se află pe bancnotă de 1$, Thomas Jefferson (cel mai profund gânditor politic dintre „founding brothers” pe cea de 2$, Alexander Hamilton (creierul economic al primei administrațîi americane, nedrept ucis în duel de vicepreședintele Aaron Burr) pe cea de 10$, iar Benjamin Franklin (cel mai „renascentist” dintre americani) pe cea de 100$.Ei bine, istoria se repetă, la altă scară, desigur și cu alte figuri politice.

În vara anului 2019, România se află într-o groapă fără fund, sub guvernarea ineptă a unor personaje care, dacă ar există bancnote cu valoare negativă, sigur și-ar află chipurile pe acestea. Am pierdut a șasea parte a populației fără să participăm la vreun război și am ajuns la cel mai mare deficit bugetar și de cont curent pe care le-am avut vreodată, deși unii se încăpățânează să numească cea mai bună perioada de după război.

Fără a avea anvergură lui Șir George Grenville, Orlando Teodorovici are exact aceeași lipsa de imaginație și de înțelegere și desigur comite aceleași prostii. Culmea este că, fără a-l bănui de vreo minimă cultură istorică, Orlando-butoni de aur provoacă un război cu aceeași America stârnită și de puternicul imperiu britanic acum mai bine de 250 de ani.

America este puternică și de neoprit atunci când se lupta pentru principii, iar Guvernul Dancila vrea să atragă America într-un război pentru principii. După ce au secătuit bugetul țării prin indesarea propriilor rude și amante prin organigramele instituțiilor de stat și prin îndestularea acestei haite flamande cu salarii regesti, pesediștii se văd nevoiți să simuleze că încearcă să echilibreze bugetul.Și ce soluțîi credeți că au găsit?

Au încercat oare să investească în infrastructură pentru a genera investițîi? Au încercat oare să îmbunătățească nivelul de educație pentru a aduce noi tehnologii și locuri de muncă mai bine plătite? Au încercat oare să extragă gazul care zace pe fundul Marii Negre pentru a reporni petrochimia? Au încercat oare să lupte cu deficitul comercial uriaș?Nici gând! Nimic din ceea ce ar fi făcut un guvern responsabil nu a încercat guvernul Dancila.

După ce nu au ratat nicio prostie pe care ar fi putut să o facă, pesediștii nici măcar nu au încercat să simuleze că încearcă vreo politică aplicată în Europa mileniului III. Și atunci au găsit simplu soluția minune. 

O „Lege a zahărului”, care să se aplice numai produselor vândute de companii americane. Toată ura împotriva Americii (care le cere stoparea corupției endemice), pe care au acumulat-o în adâncul sufletului pesediștii în ultimii 30 de ani, toată frustrarea acumulată de ei împotriva singurului opozant serios pe care l-au avut – Ambasada americană -, toate acestea au răbufnit în cel mai josnic mod cu puțînță. Să faci o lege doar pentru a taxa două companii, numai pentru că sunt americane este o adevărată declarație de război împotriva Americii.

O declarație de război ridicolă și penibilă, că, de altfel, toate prostiile cât casă plănuite și realizate de un guvern dirijat de valcovii care le-au mai rămas.”Legea Zahărului” în varianta Orlando este o culme a inadecvarii și tupeului: pusă pe masă cu doar două săptămâni înainte de a două vizită a președintelui Iohannis la Washington, această lege vizează taxarea suplimentară a zahărului conținut în băuturile carbogazoase, adică a băuturilor produse de două firme, numele americane cele mai cunoscute pe glob. 

Simultan cu această lege, guvernul Dancila a iertat de o mare parte din datorii pe marii datornici la stat. Unul dintre oamenii de afaceri căruia guvernul i-a șters 40 de milioane de euro din datorii este chiar colegul de PSD al lui Dancila, Teodorovici și Pintea, nimeni altul decât primarul sectorului 3, Robert Negoiță.

Teodorovici se laudă că va strânge de pe urmă taxării zahărului vreo 200 de milioane de lei, adică exact cât i-a anulat din datorie colegului sau de partid, Negoiță. Oare cât de mult îl iubește PSD-ul pe Negoiță dacă începe un război cu americanii numai pentru a-i salva fundul acestuia? Se pare că la fel de mult că opoziția anti-pesedistă care nu ar vrea să îi tulbure pacea lui Negoiță cu vreun contracandidat serios la fotoliul de primar…

Acum, rămâne totuși un mister cum s-a radicalizat anti-americanismul latent pesedist în ultimul an. După ce guvernul de la București a alungat din afacerea exploatării gazelor din Marea Neagră tocmai pe singură firma mare, globală și posesoare de tehnologie, ExxonMobil, căreia îi cânta serenade de zor Ungaria lui Viktor Orban, acum a decis să injumatateasca vânzările celor mai cunoscute firme americane de pe glob.

Petrolistă de formăție Viorica Dancila a decis să îngroape pe fundul marii câteva sute de miliarde de metri cubi de gaze doar pentru a scapă de singurul nume greu, ExxonMobil, care avea vocația la concesionarea acestui zăcământ.

În același timp a păstrat gazele pentru austriecii de la OMV (care îi plătesc soțului ei un salariu de 8.000 de euro pe luna) și pentru rușîi de la Lukoil. Asta sigur va suflă vânt în pupă guvernului de la Budapesta, care își începe fiecare declarație de dragoste către Washington prin deplângerea faptului că lui Exxon i s-a dat peste mâna la București.De ce sună a declarație de război „Legea zahărului”? Simplu, pentru că guvernul ar vrea să taxeze doar zahărul din băuturile răcoritoare, nicidecum zahărul din nenumăratele produse de cofetărie, patiserie sau snack-uri aflate la tot pasul în magazine. Și de ce anume doar din băuturile răcoritoare?

Pentru că acestea sunt produse în majoritate de două mari firme americane.Ironia sorțîi constă în aceea că toate aceste băuturi răcoritoare se produc în România, unde cele două mari firme au investit sute de milioane de dolari, unde angajează zeci de mii de oameni și unde realizează o cifra de afaceri agregată de aproape 1 miliard de dolari.

De altfel, una dintre aceste firme, cea mai mare și mai veche de pe planetă, posesoarea celei mai cunoscute mărci comerciale de pe glob, este singură firma agro-alimentară din România care se află printre primii 100 de exportatori ai țării. De ce ai vrea să strici o astfel de afacere? Doar pentru a „crea spațiu fiscal” să îl scutești de datorii pe Robert Negoiță?

Sau pentru a-i da ministrului Pintea de la Sănătate bani să arunce cu câte 13 milioane de euro pe consultanță inventată de la Banca Europeană de Investițîi, o formă de a pune pe altcineva să guverneze în locul ei? Sau doar pentru a salva pensiile speciale ale favorizatilor regimului?Chiar nu observă nimeni că americanii au investit în Ungaria dublu față de România? Că au investit în Polonia și Cehia de câte cinci ori mai mult decât în România?

Că volumul comerțului american cu România este de două ori mai mic decât cel cu Ungaria și de patru-cinci ori mai mic decât cel cu Polonia?Și oare cât de proști îi credem pe americani încât să le taxăm incorect companiile lor fanion și, în același timp, să le cerem să ne sprijine în aderarea la OECD? Păi Viktor Orban umblă peste tot cu Exxon în gură, deși nu are nici un milimetru cub de gaz, iar noi, care avem sute de miliarde de metri cubi de gaz nu mai știm cum să îi alungăm pe aceiași americani de la Exxon.

Mai țineți minte cum ditamai firma internațională era obligată să negocieze, pe furiș, cu mustață lui Liviu Dragnea și cu unsurosul Darius Valcov un contract de zeci de miliarde de dolari? Așa arată o țară care vrea sprijinul Americii pentru a întră în OECD?Sau poate „Legea zahărului” aruncată de către mult-prea-fitosul Orlando Teodorovici să fie doar o încercare brutală și tampa de a-i torpilă vizită lui Iohannis la Casă Albă? Și-uite așa, o mâna de nevolnici sabotează o țară întreagă, fără să pățească nimic.

Dacă noi credem că ne vom afișa copilărește parteneriatul strategic cu singurii care ne pot apară de singurul inamic care ne sperie, dar în același timp să le sabotăm companiile și să le boicotăm afacerile, apoi ne înșelăm teribil.

Ar fi bine să nu uităm ultima noastră încercare de a ne lupta cu America, atunci când, în decembrie 1941, regimul Antonescu a declarat război SUA. Americanii ne-au luat atunci cam greu în seama, declarându-ne război, la rândul lor, abia după șase luni, în iunie 1942, dar au intrat apoi serios în conflictul respectiv, contribuind la înfrângerea militară a regimului Antonescu.Vrea oare Viorica Dancila să rămână în istorie că ucigașul parteneriatului cu SUA?

Nu ar face mai bine să rămână celebra pentru toaletele sale nepotrivite sau pentru gramatică să excesiv de precară? Dacă Viorica Dancila nu poate fi suspectată de prea multă inteligență politică, baronii din jurul și din spatele biroului sau sunt sigur certificați că ticăloși. Dar chiar să te lupți cu America?, scrie pe ziare.com, analistul Petrișor Peiu.

Petrișor Gabriel Peiu este doctor al Universitățîi Politehnică din București (1996), a fost consilier al premierului Radu Vasile (1998-1999) și al premierului Adrian Năstase (2001-2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002-2003) și vicepreședinte al Agenției pentru Investițîi Străine (2003-2004). Este coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundației Universitare a Marii Negre (FUMN).