
Monstrul din Caracal: La 66 de ani, a omorât două copile pentru că nu au vrut să se culce cu el
Avocatul lui Gheorghe Dincă a susținut, duminică, după ce acesta și-a recunoscut crimele, că fetele au fost ucise pentru că „au venit aici pentru a întreținere relații sexuale, au fost discuții mai aprinse și în urmă acelor discuții le-a lovit”.
„Da, este adevărat. A recunoscut că le-a omorât pe amandoua. Sunt două fapte de omor. A oferit niște explicații. Acum sunt din punctul dansului de vedere, au venit aici pentru a întreținere relații sexuale, au fost discuții mai aprinse și în urmă acelor discuții le-a lovit și în urmă loviturilor s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Din declarațiile dansului au venit de bună voie”, a declarat Bogdan Alexandru, avocatul lui Gheorghe Dincă, pentru Mediafax.
Gheorghe Dincă (66 de ani) și-a recunoscut, duminică, la prânz, ambele crime, atât în cazul Alexandrei Măceșanu, cât și al Luizei Melencu, a anunțat avocatul din oficiu al suspectului. El ar fi spus că după ce le-a ucis pe fete, le-a ars.
Menționăm că Gheorghe Dincă a refuzat să indice locul în care se află cadavrele. Acest lucur pune, totuși, ancheta în mare dificultate deoarece în instanță este nevoie și de o probă materială.



Comentarii