
Dăncilă îi execută. Oamenii lui Dragnea sunt disperați
Viorica Dăncilă urmărește să scape de oamenii lui Liviu Dragnea din Guvern. De asemenea, premierul vrea să-i sancționeze pe cei considerați “responsabili” pentru rezultatele proaste de la alegerile europarlamentare. Numită în funcția de președinte al partidului, șefa Executivului vrea acum să dea afară din Guvern, în ”prima șarjă”, trei apropiaţi ai fostului lider.
O altă motivație ar fi aceea de a “detensiona” relația pe care o are cu Klaus Iohannis, șeful statului solicitând nu o dată demiterea celor trei. Carmen Dan a fost vizată în urma protestului din 10 august în care jandarmii au bătut oameni nevinovați, Petre Daea este considerat un susținător al lui Dragnea, în timp ce Cuc a fost numit la Transporturi chiar din ordinul fostului lider.
Oamenii din jurul premierului spun că aceasta este prima etapă a planului. Șefa Executivului intenționează la toamnă chiar o restructurare mai largă a Guvernului. Viorica Dăncilă își dorește să reorganizeze instituția și să vină cu un nou program de guvernare, dar și cu un nou proiect în Parlament, pentru a fi supus votului. Drept pentru care se vorbește că deja ar fi avut loc negocieri cu mai mulți lideri ai organizațiilor județene.
Dăncilă ar fi primit deja acordul ca, în maximum două săptămâni, evaluările miniștrilor actuali să fie finalizate. În același timp, premierul se pare că tratează de zor și cu partenerul de coaliție, liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu. Dăncilă vrea ca acesta să accepte și o eventuală remaniere a ministrului de Externe, Teodor Meleșcanu, identificat de Klaus Iohannis ca fiind unul dintre principalii vinovați pentru votul din 26 mai.
Nu e singura mişcare făcută de Viorica Dăncilă. Între timp, şefa Executivului l-a sancționat deja pe Șerban Nicolae pentru că acesta a atacat decizia partidului de a-l susține pe Mugur Isărescu pentru reluarea unui nou mandat la Banca Națională a României. Nicolae a fost înlocuit deja din funcția de lider al senatorilor social democraților.



Comentarii