Calendar creștin-ortodox: Sf. Ier. Leontie de la Rădăuţi

În mănăstirile moldovene, ridicate de domni români iubitori de țară și de frumos, dar și în schiturile din Carpații răsăriteni, ridicate din evlavia și dorul spre desăvârșire al unor călugări, au trăit, în curgerea veacurilor, numeroși călugări cu viață îmbunătățită, pe care evlavia populară i-a trecut, curând după moarte în rândul sfinților. Avem, însă, prea puține știri scrise despre nevoințele lor duhovnicești, că și despre faptele minunate pe care le-au săvârșit în timpul vieții, precum și în legătură cu cinstitele lor moaște.

Un teolog ucrainean, Zaharia Kopistenski, ieromonah din Kiev, în cartea lui Palinodia, alcătuită prin anii 1621-1622 (publicată abia în 1878), înșiră și câțiva sfinți moldoveni: „La Rădăuți, în episcopie, sfântul Leontie, făcătorul de minuni, zace cu trupul întreg; la Voroneț, în mănăștire, Daniil sfântul, făcător de minuni; la Moldovița, în mănăstire,sfântul Vasile, făcătorul de minuni și alții, nu puțini”. Vom pomeni, pe rând ostenelile acestor Cuvioși și Sfinți moldoveni.

Despre Sfântul Leontie de la Rădăuți avem doar această știre, pe care ne-o oferă cartea Palinodia. A trăit în veacul al XV-lea și a făcut parte din obștea călugărilor radauteni, sub numele de Lavrentie ieromonahul. Poate să fi fost chiar stareț al mănăstirii cu hramul Sfântul Nicolae, care a devenit apoi catedrala episcopală și gropnița a primilor domni moldoveni. A fost unul din călugării îmbunătățiți de aici și prețuiți de credincioșii din împrejurimi pentru evlavia lor, dar mai cu seama pentru rugăciunile lor, care aveau darul vindecării de boli și neputințe. Pentru această era socotit că un adevărat „sfânt” încă din timpul vieții. După părerea unor istorici, ar fi ajuns chiar episcop la Rădăuți, în timpul domniei lui Alexandru Vodă cel Bun, dar spre bătrânețe s-a retras din scaunul vladicesc.

Înainte de moarte, a îmbrăcat marea schimă monahală sub numele de Leontie. După moarte, trupul sau a rămas neputrezit, încă un semn al sfințeniei, venit din partea lui Dumnezeu. Presupunem că și la mormântul lui vor fi avut loc vindecări minunate, de vreme ce Zaharia Kopistenski scria despre el că era „făcător de minuni”. Pe vremuri, stradă de azi Bogdan Vodă din Rădăuți,unde se află și ctitoria domnitorului, se numea „Drumul sfântului”.

Probabil i s-a zis așa pentru că pe acest drum veneau și se închinau crediciosii în față cinstitelor sale moaște. După tradiția locală, ziua lui de prăznuire era la 1 iulie, când se făceau mari pelerinaje la moaștele sale. Tot atunci, după săvârșirea Sfintei Liturghii, se oferea o masă comună în curtea mănăstirii, pentru pelerini, săraci și orfani, încât această zi de pomenire era cunoscută în popor sub numele de „praznicul sfântului”.

Ele au mângâiat și întărit în dreapta credință de-a lungul veacurilor pe mulți credincioși moldoveni, că și moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Dar cinstitele sale moaște au fost pangarite și risipite prin anul 1639 de o ceață de răufăcători veniți din afară hotarelor, când a fost prădat întregul oraș Rădăuți. Peste doi ani, Dumnezeu a binecuvântat însă Țară Moldovei cu alte moaște, și anume ale Cuvioasei Pasascheva, primite de domnitorul Vasile Lupu de la Patriarhia din Constantinopol.

În ședința sinodală din 20 iunie 1992 s-a hotărât canonizarea să oficială, ceea ce s-a și făcut, în ziua următore în biserica Sfântul Spiridon Nou din București. Prăznuirea lui se va face în fiecare an la 1 iulie.