
Dăncilă nu o înghite pe Birchall! Dar nu se poate atinge de ea, are protecție foarte înaltă
Mai mulți oameni importanți din PSD s-au arătat total nemulțumiți de faptul că Dăncilă a numit-o pe Ana Birchall în funcția de ministru al Justiției. Aceasta se opune existenței secției pe care social-democrații o vor neapărat funcțională, însperanța că îi va scăpa de dosarele penale.
Era pe cale să se întâmple destituirea, dar pe site-ul Departamentului de Justiție al SUA a apărut o menționare elogioasă a lui Birchall, drept pentru care premierul a ezitat și a făcut un pas înapoi.
Cei din PSD spun că Dăncilă a primit cuvinte laudative pentru Birchall și de la procurorul general al Statelor Unite.
Râca dintre cele două membre de vază PSD ar fi plecat după ce Dăncilă a respins propunerea Ministerului Justiției ca evaluarea activității secției Adinei Florea să fie făcută de minister. Birchall a precizat că justiția trebuie să se autoevalueze și că guvernul nu ar trebui să se implice în aceste treburi.
Ministrul Birchall a pus în discuție și modul de funcționare a Secției Speciale şi procedura de numire a procurorilor din SIIJ de către CSM și rolul procurorului general, care, în urma celebrei OUG 7, nu mai poate cenzura actele de urmărire ale Secției Speciale. Acesta a fost momentul care a stârnit nemulțumirea mai multor miniștri, cel mai vehement fiind secretarul general, Toni Greblă. La finalul discuţiei premierul Dăncilă ar fi spus că regretă că a numit-o ministru al justiției.
După ce apele s-au limpezit cu ajutorul americanilor, Ana Birchall a declarat la sosirea la reuniunea PSD de la Neptun, că relația sa cu Viorica Dăncilă este ”bună” și că nu știe să se afle pe lista miniștrilor remaniabili. ”Eu îmi fac treaba”, a spus ministrul Justiției.



Comentarii