
Tăriceanu va propune PSD-ului un candidat bun pentru Cotroceni: pe el însuși
Călin Popescu Tăriceanu a vorbit despre alegerile prezidențiale din toamna acestui an, precizând că în perioada următoare va purta discuții cu liderii Partidului Social Democrat, în vederea desemnării unui candidat comun al coaliției guvernamentale. Totodată, actualul președinte al Senatului și-a anunțat din nou intenția de a se înscrie în cursa pentru Cotroceni.
„Am anunţat de mai demult intenţia de a candida la prezidenţiale, dar am discutat cu colegii mei din PSD că e mult mai util să avem o candidatură comună. Sigur că în perioada următoare o să discutăm cu cei din PSD” , a declarat liderul ALDE, în cursul zilei de miercuri.
Călin Popescu Tăriceanu reacționează astfel la apelul liderilor filialelor formațiunii politice pe care o conduce, aceștia solicitându-i să candideze la alegerile prezidențiale, în contextul afirmațiilor de după eșecul înregistrat la europarlamentare, prin care sugera că ar intenționa să renunțe la un astfel de demers.



Comentarii